i need a mirror for my soul!

Mereu am avut o pasiune pentru oglinzi( nu din punctul de vedere al micului fizician). De fiecare data cand vroiam sa-mi intiparesc in minte o anumita figura sau zambet sau grimasa, ma uitam in oglinda. Si acum as vrea sa ma uit in oglinda...probabil as vedea o expresie de plictiseala cotidiana cu o suvita rebela cazandu-mi pe frunte si atingandu-mi usor genele rimelate, peste care se adauga si simpatica intrebare "acum ce mai fac?!", tuguindu-mi buzele si miscandu-mi nasul ca o vrajitoare naiva ce sunt, imi mai rotesc putin privirea prin camera. Imi fixez ochii pe icoana. Privirea mi se imblanzeste brusc si cu capul intr-o parte ma gandesc ca am uitat sa mai cred...dar refuz sa-mi amintesc si primirea mi se muta pe o hartie alba pe care este scris un mesaj aparent stimulativ : " if you always do what you have always done, you will always get what you have gotten...". Fara sa vreau, imi dau seama ca pana acum ceva timp tot ce faceam era sa visez, sa cred in visele si in visurile mele si sa-mi doresc sa se implineasca. Nostalgic, imi intorc privirea spre biblioteca. Printre mormanele de carti vechi, vad nesemnificativa colectie de trandafiri uscati si intr-o parte balanta cu un talerul drept mult mai coborat decat cel stang. Cred ca asta s-ar datora dezordinii generale....sau nu. Exclam un "oh" jignit si ma intorc total spre fereastra. Trebuie sa precizez ca este seara. In fereastra imi vad privirea usor furioasa si o lumina puternica venita de la veioza de birou. Pe cine sunt furioasa? pe mine?pe trandafiri? pe balanta?pe oglinda?...Un zambet amar si, totodata, intepator imi face fata sa straluceasca melancolic. Deci, pana la urma, se anunta o noapte melancolica, inconjurata de oglinzi diferite.
Cred ca fiecare oglinda are magia de a ne evidentia cate un chip al nostru...in definitiv, eu vad "Oglinda" ca pe un portal spre o lume oculta...



Dumneavoastra, voi, credeti ca oglinda este un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme sau o viziune?!.....

inainte de matematica

Ma uitam pe fereastra. Ma gandeam ca am nevoie de o schimbare. Ce fel de schimbare?! Nu stiu. Prefer sa privesc blocul paralel cu blocul meu, la fel de gri si de trist...mda, un bloc trist...sau de fapt, eu sunt trista?! bine, cred ca la un moment dat in loc sa raspund la intrebarea " ce faci?" cu un "nu stiu" pierdut, as putea foarte bine sa spun "sunt trista"....desi, teoretic, n-as avea niciun motiv, nu? stupid. Nu, ar trebui sa ma ridic si sa ma duc sa ma uit in oglinda. Ma ridic. Ma uit. Nimic nu e cum mi-am imaginat. Nu ma refer la trasaturile fizionomice, ci la privirea blanda in contrast cu antipatia pentru ceea ce vad in jurul meu. Iubesc, urasc, rad, plang?! Am ajuns la un moment in care toate se contopesc intr-una. Ori ca rad, ori ca plang am aceeasi privire severa si usor batjocoritoare si nelipsitul zambet ironic , cu coltul stang al gurii usor ridicat si arcuirea sprancenei stangi. Am devenit ceva sau doar am uitat sa fiu, sa nu mai fiu. Hmmm...ce am vrut sa spun cu asta? Nimic. Niciodata nu-mi propun sa transmit un mesaj pentru ca fiecare intelege altceva. Ar fi anost sa incerc sa va spun ceva prin niste cuvinte cheie si, practic, inutile. Ar fi insemnat sa va consider niste incapabili de orice natura( sa fie, totusi, asta un eufemism?!!).

In speranta ca veti citi pana la sfarsit ( desi ati putea foarte bine sa faceti altceva) - in definitiv si ce am spus mai devreme are o tenta ironica - si va veti pune intrebare" asa si? " eu va voi raspunde : " si ce daca...."


p.s.: textul de mai sus n-are niciun inteles si niciun scop...

abduction and absolution

titlul apartine unei melodii din coloana sonora a filmului " Interviu cu un vampir"...mda...a trecut vremea de gratie si de garantie a filmului, dar eu nu. Bine ca sa nu mai spun ca mai am cateva pagini si termin de citit si cartea lui Anne Rice cu acelasi titlu. Ciudat e ca n-am crezut-o niciodata pe Antonia cand imi spunea cat de bine scrie tipa si cat de captivante sunt romanele( nu ca ar fi ceva nou ca nu cred pe cineva sau ca nu ascult pe cineva) Dar, printr-o iluminare inatarziata, am ajuns sa descopar acest univers fantastic care ascunde trairi si probleme existentiale tipic umane. Asta a sunat a reclama ascunsa...hmm....important e ca dupa ce aproape am citit acest roman imi doresc sa fiu vampir ( deis am 18 ani si nu sunt adult intarziat) pentru simplul fapt ca ei pot ucide pe oricine ( deja imi fac lista...e putin cam lunga) si dup'aia nu primesc inchisoare pe viata...ar fi chiar ciudat pt ca in fiecare dimineata le-ar inlocui colegul de celula...sau nu...ca n-ar mai avea cine...sau nu conteaza...
Si, stiti, ce e nasol la a fi vampir???.....ca nu ai ocazia sa vezi rasaritul si apusul....intotdeauna se culca inainte de rasarit si se trezesc dupa apus...dar, ma gandesc eu, care e diferenta intre noi si ei penntru ca nici noi nu observam niciodat limpezimea rasaritului si rosul apusului vazut prin valul de particule de praf...
Astfel,ajungem la egoista concluzie ca totul este praf...